Recomandare: Coordonarea optimă între compartimentul de comunicare din cadrul entităţilor care gestionează fonduri europene post-aderare şi compartimentul din instituţia-mamă care răspunde direct de aplicarea legislaţiei transparenţei instituţionale. Indiferent de forma de organizare a entităţii care gestionează fonduri europene post-aderare, este necesară coordonarea cu persoanele/ compartimentele responsabile de relaţia cu societatea civilă, respectiv aplicarea Legii nr. 544/2001, din instituţia publică vizată. Din punct de vedere strict legal, procesul de informare ar trebui să decurgă în următorii paşi:
1. primirea solicitării de către punctul unic de contact al instituţiei (registratura generală);
2. delimitarea petiţiilor de solicitările de acces la informaţii şi repartizarea celor din urmă către compartimentul responsabil de aplicarea Legii nr.544/2001;
3. stabilirea caracterului comunicabil sau exceptat al informaţiilor solicitate şi identificarea compartimentului de specialitate care deţine informaţia solicitată (în cazul nostru, AM/OI sau altă structură cu atribuţii privind instrumentele structurale);
4. identificarea documentului oficial care conţine informaţia solicitată şi înaintarea acestuia, pe canale interne, dinspre compartimentul de specialitate (AM/OI) către compartimentul responsabil de aplicarea Legii nr. 544/2001;
5. trimiterea răspunsului către solicitant de către compartimentul responsabil de relaţia cu societatea civilă şi/sau aplicarea Legii nr.544/2001.
6. utilizarea secundară a informaţiei privitoare la solicitant (în scop de raportare, introducere în baze de date etc.)
Diferenţa fundamentală constă, însă, în caracterul relativ autonom al structurilor care gestionează instrumente structurale—spre deosebire de alte compartimente de specialitate, aceste AM/OI dispun şi de un instrument propriu de informare şi comunicare. Aceasta pare să fie cauza unor numeroase necorelări observate în cadrul activităţii de monitorizare din cadrul proiectului. Oricare ar fi organizarea, este necesară stabilirea unor relaţii clare între cele două structuri intra-instituţionale, cu scopul de a respecta atât legislaţia românească privind transparenţa instituţională, cât şi prevederile europene şi normele româneşti corespondente privind instrumentele structurale.
Coordonarea optimă între compartimentele de comunicare
(1 mesaj) (1 comentariu)-
Publicat de 10 months #
Raspunde
Trebuie sa fii conectat pentru a publica.
